A început curățenia de primăvară în Sectorul 3, iar șoferii sunt îndemnați să elibereze parcările de reședință

1
49

În Sectorul 3 curățenia generală de primăvară a început în această perioadă cu igienizarea suprafeței străzilor, trotuarelor, spațiilor publice și a parcărilor de reședință.

Pentru ca echipele Direcției Generale de Salubritate să intervină eficient, Primăria Sectorului 3 face un apel către șoferi pentru eliberarea parcărilor de reședință. Concret, vor fi distribuite în zona parcajelor anunțuri și se vor trimite SMS-uri beneficiarilor de autorizații de parcare de reședință de la diferite adrese, cu toate detaliile în avans, respectiv ziua și intervalul orar când va fi nevoie de eliberarea spațiilor pentru curățenie.

Respectarea acestor solicitări este importantă pentru a evita ridicarea mașinii sau chiar anularea autorizației, conform regulamentului.

Totodată, locuitorii Sectorului 3 care au întrebări sau sesizări privind curățenia stradală ori ridicarea deșeurilor sau care doresc să facă o programare pentru ridicarea deșeurilor voluminoase se pot adresa Direcției Generale de Salubritate Sector 3. Liniile telefonice 0720.777.511/512/513/514/515 sunt deschise 24 de ore din 24.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.