Cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în București”, a început vineri şi va avea loc în Parcul Izvor până pe 23 iunie.
- Bucureştenii se pot bucura astfel de o paradă a costumelor populare, ce spectacole tradiționale de muzică și dans, târg și demonstrații meșteșugărești, zone gastronomice, ateliere de creație și concerte de folclor reinterpretat. Intrarea este liberă.
În cele trei zile, pe scenele din Parcul Izvor vor urca: artiști consacrați, ansambluri din țară și din străinătate, minorități și comunități naționale! Ansamblurile invitate din China, Serbia, Slovacia, Republica Macedonia de Nord și Ucraina își vor prezenta costumele, coregrafia și ritmurile într-un spectacol de neuitat, alături de nume sonore ale folclorului românesc.
În cei 12 ani, festivalul s-a bucurat de participarea a 30 de țări, 24.000 de artiști naționali și internaționali, 800 de artizani, meșteșugari și artiști plastici din România și de un public de aproximativ 280.000 de spectatori.
Datorită unui public aflat într-o continuă creștere, evenimentul se relochează, la cea de-a 13-a ediție, din Parcul Cișmigiu în Parcul Izvor, schimbându-și astfel numele în Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în București“.
Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în București“ este organizat de Primăria Capitalei, prin Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București și face parte din rețeaua CIOFF – Consiliul Internațional al Organizațiilor de Festivaluri de Folclor și Cultură Tradițională.