Moțiunea de cenzură inițiată de parlamentarii PSD, AUR și PACE – Întâi România împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan se dezbate și se votează marți în plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului.
UPDATE 11:50 Ilie Bolojan, discurs în Plenul Parlamentului: ”Dacă e adevărată moțiunea, unde ați fost până acum? N-ați fost în Guvern?”
Premierul Ilie Bolojan a declarat în plenul Parlamentului că moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului este ”mincinoasă, cinică și artificială”.
”Am ascultat această moțiune care face vorbire despre societăți comerciale, despre cum s-a guvernat și despre o metaforă care deranjează. Ea are o fractură logică, mai ales din partea celor de la PSD care au contrasemnat-o sau au citit-o. Dacă e adevărată moțiunea, unde ați fost până acum? Nu ați fost în guvern? Dacă nu e adevărată, mie mi-ar fi rușine să semnez așa ceva”, a declarat Ilie Bolojan, marți, în plenul Parlamentului, la dezbaterea moțiunii de cenzură inițiată de parlamentarii PSD, AUR și PACE – Întâi România.
UPDATE 11.29 Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a anunțat că parlamentarii partidului vor rămâne în sală la momentul votului, dar nu vor vota:
„A intervenit o modifcare față de poziția anunțată ieri. Parlamentarii PNL vor sta în sală și vor spune ”Prezent, nu votez”. Această modificare ntervine ca urmare a faptului că noi credem că moțiunea se joacă. COlegii vor sta de vorbă cu colegii care vor să voteze moțiunea pentru a-i convinge să nu o voteze. Și am primit semnale îngrijorătoare că asupra coleglor neafiliați se fac presiuni inacceptabile. De aceea, rămânem în sală pentru a fi siguri că nu asistăm la un vot forțat.”
UPDATE 11.12 Senatorul Daniel Zamfir (PSD) citește textul moțiunii de cenzură.
UPDATE 11:10 Bolojan, huiduit înainte de dezbaterile la moțiune
Premierul Ilie Bolojan a fost huiduit, înainte de dezbaterile la moțiunea de cenzură, pe holurile Parlamentului,
La apariția premierului, grupul de protestatari a început să scandeze ”Jos Guvernul”.
Ora 11.07: Și-au înregistrat prezența 402 senatori și deputați din cei 464 de parlamentari.
Moțiunea de cenzură, intitulată ”STOP ‘Planului Bolojan’ de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului”, a fost semnată de 254 de parlamentari.
Ea a fost prezentată săptămâna trecută în plenul reunit al Parlamentului de liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.
Votul va fi secret cu bile, iar pentru ca moțiunea să fie adoptată este nevoie de cel puțin 233 de voturi ”pentru”.
Grupurile PSD, AUR și PACE – Întâi România au împreună 231 de parlamentari.
Inițiatorii moțiunii cer demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan, acuzându-l pe premier că ar confunda ”reforma cu vânzarea” și ”strategia cu improvizația”, deoarece Executivul ar pregăti ”o amplă înstrăinare” de active strategice ale statului, fără consultare politică și fără dezbatere publică.
”România nu este o marfă, iar companiile statului nu sunt active de lichidat pentru a acoperi eșecuri politice. Prim-ministrul Ilie Bolojan a ajuns într-un punct în care confundă deliberat reforma cu vânzarea și strategia cu improvizația. Sub pretextul unor obligații din PNRR și al unor ‘analize exploratorii’ redactate pe repede înainte, Executivul pregătește cea mai amplă înstrăinare de active strategice din ultimele două decenii, fără consultare în coaliție, fără dezbatere publică și fără o minimă asumare politică. În același timp, discursul public al Guvernului Bolojan ridică întrebări serioase. Se vorbește despre faptul că românii ar fi pregătiți să investească masiv în aceste listări. O minciună sfruntată! De fapt, se pregătește o operațiune care nu are nimic în comun cu interesul public, o acțiune opacă, în avantajul unor cercuri restrânse, orchestrată tocmai de către cei care trâmbițează transparența: pachete din companii strategice ale statului sunt scoase din circuitul transparent al pieței și direcționate, ocolind Bursa de Valori, prin mecanismul de plasare accelerată, către investitori selectați, în condiții stabilite discreționar, la prețuri mai mici decât cele reale”, susțin semnatarii moțiunii de cenzură.
Potrivit parlamentarilor PSD, AUR și PACE – Întâi România, prin aceste tranzacții statul român ar pierde ”miliarde de lei” prin subevaluarea activelor, iar pentru a distrage atenția publică, ”în scopul celei mai mari ticăloșii din ultimele decenii”, s-a întocmit o listă de companii profitabile, amestecate ”cu abilitate” printre companiile cu pierderi, și ”s-a pedalat” pe urgența scoaterii acestora la vânzare.
Parlamentarii PSD urmează să voteze cu bilele la vedere
Partidele parlamentare și-au stabilit luni strategia pentru ședința de plen comun în care se votează moțiunea de cenzură.
Parlamentarii PSD urmează să voteze cu bilele la vedere, astfel încât să fie văzute de liderii grupurilor din Legislativ ale partidului, au afirmat surse social-democrate.
Conducerea AUR nu a cerut parlamentarilor partidului să voteze cu bilele la vedere. Potrivit liderului senatorilor AUR, Petrișor Peiu, fiecare deputat sau senator va decide individual modul în care își exprimă votul.
”Fiecare va vota cum crede, cu bilele la vedere sau nu, dar noi nu condiționăm vot la vedere la moțiune”, a afirmat luni Petrișor Peiu.
Grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaților nu va participa la vot în semn de protest față de ”monstruoasa coaliție PSD – AUR”, a anunțat liderul deputaților liberali, Gabriel Andronache.
Decizia a fost luată după ce premierul Ilie Bolojan a participat la ședințele separate ale grupurilor parlamentare ale PNL din Senat, respectiv Camera Deputaților.
Deputații liberali vor fi prezenți la dezbateri, dar nu vor participa la procedura de vot. ”Vom rămâne doar liderul de grup și încă doi sau trei vicelideri în sală pentru a ne asigura că procesul de votare este unul conform regulamentului și nu vor exista fraude”, a spus Andronache.
În schimb, grupul PNL de la Senat a decis ca parlamentarii să fie prezenți în bănci, dar să nu voteze.
Parlamentarii USR vor fi prezenți în plen, dar nu vor exprima un vot la moțiunea de cenzură, a anunțat președintele partidului, Dominic Fritz.
”Parlamentarii USR vor fi prezenți în sală, dar nu vor vota la această moțiune. Atunci când vor fi chemați, vor spune ‘Prezent, nu votez”’, a explicat Fritz.
Parlamentarii UDMR vor sta în bancă și vor spune ”prezent, nu votez”, după cum a informat președintele formațiunii, Kelemen Hunor.
Membrii grupului minorităților naționale sunt împărțiți între a susține moțiunea de cenzură și a vota împotrivă. Aceștia au decis să voteze fiecare ”după propria conștiință”.
Sursa: Agerpres


