Primăria Capitalei început marți plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cișmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.
Primii 30 de copaci se plantează pe bulevard în zona delimitată de străzile Brezoianu și Schitu Măgureanu, fiind vorba despre specii precum Ginko Biloba și Liquidambar (Arbore de gumă), a anunțat primarul general Nicușor Dan.
Proiectul Coroană Verde pentru Regina Elisabeta este unul dintre proiectele câștigătoare în cadrul procesului de bugetare participativă organizat de Primăria Capitalei, prin care societatea civilă a propus proiecte de dezvoltare a Bucureștiului, acestea fiind implementate și finanțate de PMB.