A început programul „Casa Verde”, prin care românii pot primi de la stat 20.000 de lei

Marti a început programul „Casa Verde”, prin care românii pot primi de la stat 20.000 de lei pentru a-și instala acasă panouri foto-voltaice. Ministerul Mediului a pus la bătaie în total pentru acest proiect peste 650 de milioane de lei.

Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat, pe site-ul instituţiei, lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.

Care sunt cheltuielile eligibile

Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare nerambursabilă încheiat între beneficiarul final şi Autoritate, informează AFM.

Cum se pot înscrie în program persoanele fizice

Înscrierea solicitantului persoană fizică se va face la unul dintre instalatorii validaţi care au încheiat contract de participare cu AFM, în limita fondurilor alocate regiunii în care se află imobilul pe care se implementează proiectul.

Înscrierea solicitantului la instalatorul validat se face prin prezentarea documentelor solicitate prin Ghidul de finanţare acestuia; dacă documentele sunt conforme cu cerinţele din ghid, iar solicitantul îndeplineşte criteriile, instalatorul rezervă suma solicitată, care se scade din valoarea alocată regiunii geografice din care face parte solicitantul, menţionează Administraţia Fondului pentru Mediu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati