A început Tabără educațională pentru elevii bucureșteni, care are loc la Costinești

A început Tabără educațională pentru elevii bucureșteni, organizată de Primăria Capitalei, prin PROEDUS, sub coordonarea Direcției Cultură, Învățământ, Turism.

Prima serie de 200 de elevi liceeni a ajuns la mare, în Costinești, și participă la ateliere interactive, activități sportive și workshop-uri. 

Tabăra se desfășoară  în perioada 21 iunie – 30 august, și este dedicată celor mai activi liceeni implicați în programul Voluntar PROEDUS 2.0, câștigătorilor locului I, II și III din cadrul competiției sportive Academia Sportului – Trofeul Bucureștiului și participanților la Festivalul Vocea Teatrului Licean Bucureștean.

În total, peste 2000 de elevi din Capitală vor merge vara aceasta la Marea Neagră, câte 200 de elevi în 10 serii de tabere.

Timp de 8 zile, copiii vor avea ocazia să participe la ateliere de lucru și activități interactive, recreative, programe sportive, și vor avea oportunitatea de a-și îmbunătăți abilitățile de comunicare prin participarea la dezbateri, prezentări și activități de public speaking.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati