Necesitatea implementării acestui program pilot este justificată, în condiţiile în care ratele de acoperire vaccinală în România sunt în scădere, iar sezonul gripal 2022-2023 este mai sever comparativ cu ultimele două sezoane, motiv pentru care a şi fost instituită starea de alertă epidemiologică din cauza gripei.
Vaccinarea antigripală în farmacii se realizează de către farmaciştii care au absolvit cursuri de pregătire postuniversitară, organizate de universităţile de medicină şi farmacie din România în perioada noiembrie – decembrie 2022. De asemenea, farmaciile care au dorit să se implice în program au fost autorizate special pentru a desfăşura activitatea de vaccinare împotriva gripei sezoniere, lista acestora fiind publicată pe site-ul Ministerului Sănătăţii la rubrica Pacienti/Farmacii si drogherii/tabel farmacii vaccinare (https://www.ms.ro/wp-content/uploads/2023/01/tabel-farmacii-vaccinare1.xlsx).
La această dată, vaccinarea antigripală se poate realiza în farmaciile autorizate din Bucureşti şi din alte 15 judeţe, lista farmaciilor fiind în continuă completare pe măsură ce se eliberează autorizaţiile speciale şi farmaciile îşi pun la punct logistica necesară, conform reglementărilor în vigoare. Lista completă a farmaciilor în care se vaccinează antigripal poate fi accesată şi pe site-ul Colegiului Farmaciştilor din România www.colegfarm.ro, precum şi pe site-ul www.serviciifarmaceutice.ro.
Persoanele care doresc să se vaccineze împotriva gripei sezoniere în farmaciile comunitare trebuie să parcurgă următorii paşi:
– să consulte lista farmaciilor autorizate pentru vaccinarea antigripală pe site-urile indicate, la rubrica dedicată şi să se programeze telefonic în prealabil;
– să solicite recomandarea medicală de vaccinare antigripală fie medicului de familie, fie unui alt medic specialist, dacă în anii anteriori au fost cel puţin o dată vaccinaţi împotriva gripei sezoniere;
– să se prezinte la data programării, cu recomandarea medicală în farmacia autorizată şi să achiziţioneze vaccinul antigripal în vederea administrării acestuia.
De precizat că:
– vaccinul antigripal se va administra numai după efectuarea unei anamneze minimale de către farmacist, pentru identificarea unor eventuale contraindicaţii sau precauţii la vaccinare.
– vaccinarea în farmacii nu se efectuează dacă persoana respectivă nu a mai fost vaccinată anterior antigripal şi nu prezintă o recomandare medicală în acest sens.
„Recomandăm tuturor, în special persoanelor aflate la risc, să aibă grijă de sănătatea lor şi să se protejeze în faţa gripei, în contextul creşterii explozive a cazurilor de gripă sezonieră. Farmaciştii sunt alături de oameni pentru a-i ajuta să depăşească cu bine această perioadă de alertă epidemiologică, când gripa sezonieră s-a suprapus peste alte viroze şi poate afecta starea de sănătate a populaţiei.” a declarat domnul prof. univ. emerit Dumitru Lupuliasa, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România.
„Farmaciile care s-au înscris în programul pilot, autorizate să efectueze vaccinare antigripală, pun la dispoziţia pacienţilor toată infrastructura şi expertiza necesară pentru a veni în întâmpinarea celor care doresc să se vaccineze împotriva gripei sezoniere. Înţelegem dificultatea perioadei pe care o traversăm şi credem că orice soluţie suplimentară care îi ajută pe oameni să se protejeze împotriva gripei prin vaccinare este mai mult decât binevenită în acest moment.”, a declarat doamna farm. Florina Bonifate, Secretar General al Colegiului Farmaciştilor din România.
Colegiul Farmaciştilor din România va colabora în continuare cu Ministerul Sănătăţii şi profesioniştii din domeniu pentru ca implementarea acestui program pilot de vaccinare, în beneficiul persoanelor care doresc să se vaccineze împotriva gripei, să fie cât mai eficientă.