A scăzut contribuția Bucureștiului la formarea PIB-ului la nivel național

Contribuția Bucureștiului la formarea PIB-ului la nivel național a scăzut cu 2,4 puncte procentuale din 2019 până în 2021, se arată într-un studiu de impact privind blocajul procesului de autorizare din București, efectuat de analistul financiar Iancu Guda.

De asemenea, estimarea pierderilor pentru veniturile fiscale ar fi de 17,2 miliarde de lei (3,45 miliarde de euro) până în 2026, mai arată concluziile studiului prezentat în cadrul unui eveniment Bucharest Real Estate Club, scrie ziare.com.

”Costurile de oportunitate sunt enorme, în condițiile în care veniturile fiscale potențiale care se pot pierde s-ar putea orienta către construcția a 5 spitale, 5 licee și 10 școli primare cu grădinițe, în fiecare sector din București. Alternativ, cu aceste fonduri se poate reface întreaga rețea uzată de termoficare a Bucureștiului”, a declarat analistul financiar Iancu Guda în cadrul conferinței BREC.

Blocajul administrativ și incertitudinea climatului urbanistic se reflectă și în aportul direct al industriilor construcțiilor și tranzacțiilor imobiliare la formarea PIB-ului din București. Astfel, dacă în 2019, acesta se situa la 14,2%, în 2020 a ajuns la 14%, iar în 2021 la 13,3%.

”Consecințele lipsei de predictibilitate și a blocajului administrativ pot genera pierderi financiare mai mari decât cele 10,4 miliarde de euro estimate în studiu, prin reticența investitorilor internaționali și locali în a-și plasa capitalul în noi investiții pe piața bucureșteană. Valorea acestor pierderi este imposibil de cuantificat”, a declarat Despina Ponomarenco, Președinte Bucharest Real Estate Club.

La nivel național, industriile construcțiilor și tranzacțiilor imobiliare au fost foarte dinamice în ultimii ani, contribuid cel mai mult la revenirea economiei după impactul pandemiei Covid-19.

Aceste sectoare au înregistrat cea mai mare creștere a locurilor de muncă în 2021 comparativ cu anul 2019 (+80.703 noi locuri de muncă), cea mai mare creștere a veniturilor (+90 miliarde de lei), cea mai mare creștere a soldului activelor fixe (+44 miliarde de lei), reflectând cele mai mari investiții comparativ cu orice alt sector de activitate. Datele statistice arată că deși la nivel național a existat un trend ascendent, Bucureștiul a înregistrat o scădere considerabilă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati