Academia Română, prin Secţia de Ştiinţe Tehnice, în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului şi Centrul de Studii Ruse şi Sovietice ,,Florin Constantiniu”, organizează vineri sesiunea ştiinţifică „Zbor printre aştri”, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la primul zbor al unui român în spaţiul cosmic şi a 60 de ani de la primul zbor al omului în Cosmos.
Evenimentul se va desfăşura în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române, începând cu ora 11. Invitat special: dr. ing. cosmonaut Dumitru-Dorin Prunariu, membru de onoare al Academiei Române.
Vor lua cuvântul: dr. Marius-Ioan Piso, preşedintele Agenţiei Spaţiale Române, E.S. Valeri Ivanovici Kuzmin, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România, dr. Nae Cătălin, director general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli”, Cristian Român, senior editor al revistei „Ştiinţă şi Tehnică”. Sesiunea ştiinţifică va fi moderată de dr. Ana-Maria Cătănuş, cercetător la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române.
În foaierul amfiteatrului va fi vernisată o expoziţie fotodocumentară pusă la dispoziţie de Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti, care va oferi imagini inedite şi date referitoare la cele două performanţe ştiinţifice.
„Eram perfect conştient că mă aflu în faţa unui eveniment istoric, atât pentru România, cât şi pentru mine personal. Pregătirea a fost complexă, cu multe situaţii dificile pe care a trebuit să le depăşesc. Cu toate acestea, cele mai mari emoţii le-am avut cu o zi înainte de lansare. Ai emoţii gândindu-te cum ar urma să decurgă un eveniment major, istoric, pe care urmează să-l trăieşti în premieră. Emoţii, nu pentru că aveam îndoieli în ceea ce priveşte pregătirea mea, ştiam că sunt foarte bine pregătit – cunoşteam foarte bine nava, ştiam teoretic ce mă aşteaptă în cosmos, documentaţia de bord o cunoşteam la perfecţie, parcursesem sute de ore la simulator, dar nu trecusem niciodată live prin toate aceste evenimente.” declara cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu la Academia Română în mai 2016, cu prilejul sărbătoririi a 35 de ani de la performanţa sa.
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu a realizat, în perioada 14-22 mai 1981, primul zbor în spaţiul cosmic al unui român. Misiunea spaţială s-a desfăşurat la bordul navei cosmice sovietice Soiuz 40 şi al complexului orbital de cercetare ştiinţifică Soiuz-Saliut 6. Alături de colegul său de echipaj, cosmonautul Leonid Popov, a efectuat o serie de cercetări ştiinţifice, tehnologice, biomedicale, astrofizice şi psihologice. În anul 2011, Academia Română l-a ales pe Dumitru-Dorin Prunariu membru de onoare, drept recunoaştere a extraordinarei sale performanţe ştiinţifice.