Academicianul Leon Dănăilă este invitat de onoare la cea de-a XI-a ediţie a Galei „Seniori de colecţie”, care va avea loc, joi, la Sala Luceafărul.
- „Am făcut peste 40.000 de operații și am publicat peste 60 de cărți și tratate medicale și peste 400 de lucrări științifice. Am iubit și iubesc oamenii și tot ce-am făcut, am făcut pentru oameni, pentru că pentru mine viața înseamnă oamenii. Noi suntem egali și contribuim la progresul României, care va fi continuu. Așa cum afirma Benjamin Franklin, <dacă cineva vrea să fie cunoscut după ce moare, trebuie să scrie ceva care merită să fie citit sau să facă ceva despre care merită să fie scris>. … pentru că, după cum a spus Dostoievski, <cartea este cel mai solid monument, chiar dacă este făcut din hârtie>”.
Evenimentul va avea loc joi 24 august 2023, ora 17:00, la Sala LUCEAFĂRUL (Str. Ion Ghica nr. 3) și va fi moderat de jurnalista Mihaela Bîrzilă.
- „Meseria de neurochirurg devine artă, devine estetică pură. Un bun neurochirurg trebuie să fie inventiv, să aibă manualitate, simţ estetic, talent, dar înainte de toate, să aibă har!”
„SENIORI de COLECȚIE” este un proiect inițiat și organizat de Asociația Institutul Național pentru Îmbătrânire Activă, cu scopul de a aduce în centrul atenției pe marile personalități care au contribuit la promovarea și valorificarea imaginii României și care au influențat în bine zeci de generații.
„De la bun început am considerat că, prin acest proiect unic, putem modifica percepții și influența destinele generațiilor de azi și de mâine. Am avut și avem ocazia să întâlnim și să îi ascultăm pe oameni speciali care au contribuit la promovarea imaginii României și a românilor pretutindeni. Cu fiecare ediție a Galelor Seniori de Colecție am încercat să construim punți între generații, prin care tinerii și vârstnicii să aibă ocazia să îi cunoască, să îi asculte și să dialogheze cu importanți oameni de cultură, artă și știință, cu mari artiști și campioni sportivi, cu medici, profesori și veterani de război, uriașe valori ale României, cu toții exemple demne de urmat pentru noi toți” – Alexandra Dobre, Președinta Asociației Institutul Național pentru Îmbătrânire Activă.