Acces gratuit la Untold și Neversea pentru absolvenții care iau nota 10 la Bac

Organizatorii festivalurilor Untold și Neversea continuă și în acest an campania ”BAC DE 10”, începută acum 7 ani. Prin urmare, absolvenții de liceu care iau nota 10 la examenul de Bacalaureat vor primi acces gratuit la edițiile Untold și Neversea din acest an.

Norocoșii absolvenți de clasa a XII-a care reușesc să ia examenul de Bacalaureat cu nota 10 vor avea acces gratuit la edițiile din acest an de Undold și Neversea.

De asemenea, toți tinerii care promovează examenul de Bacalaureat, inclusiv la sesiunea de toamnă din acest an, vor primi câte un voucher valoric care va putea fi folosit la achiziționarea abonamentelor pentru edițiile UNTOLD și NEVERSEA din 2021, după cum urmează:

  • La UNTOLD un voucher valoric de 10 euro
  • La Neversea un voucher valoric de 20 de euro

„După vestea foarte bună că în acest an vom organiza festivalul UNTOLD, astăzi vine și vestea bună că lansăm această campanie care are deja o tradiție și care ambiționează în fiecare an sute de mii de tineri într-un moment foarte important din viețile lor”, a declarat Edy Chereji, director de comunicare Untold și Neversea.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati