Accident cu o mașină de lux în timpul filmărilor pentru „Cursa”, filmul lui Codin Maticiuc. Doi cascadori și un cameraman au fost răniți

Trei persoane au ajuns duminică seară la Spitalul Universitar din București, după ce un accident cu un bolid de lux a avut loc în timpul filmărilor la „Cursa”, filmul lui Codin Maticiuc. Actorul a făcut primele declarații.

Noaptea trecută, un accident grav a avut loc în timpul filmărilor pentru filmul românesc „Cursa”, în sectorul 6 al Bucureștiului. Incidentul s-a petrecut pe bulevardul Doina Cornea, care fusese închis pentru filmări, în timp ce echipa realiza o scenă de mare viteză cu doi bolizi. Unul dintre șoferi a pierdut controlul volanului, provocând o coliziune cu mașina pe care erau montate camerele de filmat.

În urma impactului, cele două mașini s-au ciocnit și au intrat pe linia de tramvai, rupând gardurile de protecție. Una dintre mașini s-a răsturnat, iar trei persoane au fost rănite: doi cascadori profesioniști și cameramanul. Toți au fost transportați de urgență la Spitalul Universitar, unde au primit îngrijiri medicale. Din fericire, aceștia sunt în afara oricărui pericol.

Accidentul a cauzat pagube materiale considerabile, iar circulația în zonă a fost blocată timp de mai bine de o oră. Codin Maticiuc, unul dintre producătorii filmului, a mers personal la spital pentru a se asigura că cei răniți sunt în siguranță.

Codin Maticiuc a declarat că în timpul filmărilor pentru „Cursa” a avut loc un accident între două mașini. Persoanele ce au fost implicate și vătamate au fost 2 cascadori profesioniști din cea mai bună echipă din România și un cameraman. Actorul a spus că el și cei trei oameni au fost la Spitalul Universitar la Primiri Urgențe și că sunt în afara oricărui pericol.

„În seara aceasta, în timpul filmărilor Cursa, a avut loc un accident între două mașini. Implicați și vătămați au fost trei persoane: 2 cascadori profesioniști, din probabil cea mai bună echipă din România, și un cameraman. Suntem la Spitalul Universitar, la Primiri Urgențe și vreau să vă anunț și mă bucur să vă anunț că sunt bine, sunt în afara oricărui pericol. Am trecut și prin CT-uri, prin foarte multe teste, sunt foarte bine”, a transmis Codin Maticiuc în mediul online.”

„S-a auzit o bubuitură! O acceleraţie de maşină, o bubuitură şi s-au răsturnat”!

Filmul „Cursa”, care promite să aducă pe marile ecrane adrenalina și spectacolul caracteristice francizei „Fast and Furious”, este filmat pe principalele artere din Capitală, inclusiv Calea Victoriei și Splaiul Independenței, unde traficul este complet restricționat pe durata filmărilor. Accidentul nu a fost prevăzut în scenariu și a fost descris de martori drept un moment de șoc: „S-a auzit o bubuitură! O acceleraţie de maşină, o bubuitură şi s-au răsturnat, au plecat de aici şi s-au răsturnat tocmai acolo.

Premiera filmului este programată pentru toamna anului viitor, iar echipa de producție continuă filmările, luând măsuri suplimentare pentru siguranța tuturor celor implicați.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati