Un accident cu patru autovehicule a avut loc pe Șoseaua Pantelimon din Sectorul 2, fiind nevoie de intervenția poliției locale.
Astfel, polițiștii locali ai Sectorului 2, Serviciul Circulație, au fost solicitați să intervină la locul producerii unui accident care a avut loc pe Șos. Pantelimon și în care au fost implicate patru autovehicule, potrivit unui comunicat de presă al institiției.
Incidentul nu s-a soldat cu victime omenești, dar vehiculele au fost grav avariate, mai spune sursa citată.
În urma coliziunii dintre două autovehicule aflate în trafic, acestea au ricoșat în alte două care erau parcate lângă trotuar.
Echipajul Poliției Locale Sector 2 a întreprins măsuri de fluidizare a circulației până la eliberarea carosabilului și a luat legătura cu societatea de salubrizare pentru îndepărtarea resturilor provenite din accident.