Două adolescente au fost lovite vineri de o maşină pe o stradă din Chitila, judeţul Ilfov, una dintre ele necesitând transportul la spital.
Conform primelor informaţii, o femeie care conducea pe Şoseaua Banatului din Chitila a accidentat două adolescente în vârstă de aproximativ 17 ani care traversau strada.
„În jurul orei 13:51 polițiștii din Chitila au fost sesizați că pe șoseaua Banatului s a produs un accident rutier respectiv – un autoturism a lovit doi pietoni( două fete de aproximativ 17 ani), conducătorul auto a fost testată cu aparatul alcooltest rezultatul a ieșit negativ, la fața locului a fost prezentă ambulanța, care a acordat îngrijiri medicale, iar pe una dintre victime a transportat-o la spital”, transmite IPJ Ilfov.
Femeia de la volan a fost testată pentru consum de alcool, rezultând alcoolemie 0.
Un voluntar în programul “Există un EROU în fiecare dintre VOI”, prezent la fața locului, a confirmat pentru stirileprotv.ro că una dintre fete era inconștientă când au ajuns ei, și a fost intubată, iar cealaltă acuză dureri la nivelul coloanei.