Accident în București: O mașină a trecut pe roșu la semafor și a intrat într-un autobuz – FOTO

Un accident grav a avut loc astăzi în București, după ce un autobuz și o mașină s-au ciocnit. Trei persoane rănite au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale, anunță Poliția.

Accidentul a avut loc în jurul orei 1.00. Din primele informații, șoferul autoturismului a trecut pe culoarea roșie a semaforului și s-a ciocnit cu autobuzul STB, scrie Digi24.

Foto: Facebook / Info Trafic Bucuresti si Ilfov

În mașină se aflau 7 persoane. Trei dintre acestea au fost rănite grav și au fost duse la Spitalul Universitar. În autoturism erau și doi copii, dar aceștia nu au fost răniți.

În rândul călătorilor din autobuz nu s-au înregistrat răniți.

Circulația a fost restricționată pe șoseaua Panduri, în zona în care a avut loc accidentul.

”În jurul orei 12.28, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier la intersecția dintre sos.Panduri și str.Dr. Rainer.

Conducătorul unui autoturism care circula pe sos.Panduri dinspre Calea 13 Septembrie a intrat în coliziune cu autobuz din cadrul Societății de Transport București, care circula pe sos.Panduri dinspre Bd.Geniului.

În urma accidentului de circulație șase persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, însă doar trei dintre acestea au fost transportate la spital pentru îngrijri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.

În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul de circulație.

Pe durata efectuării cercetării la fața locului, circulația rutieră s-a desfășurat sub îndrumarea polițiștilor rutieri, pe banda 1 de circulație, pe sensul de mers Calea 13 Septembrie-Bd.Geniului.”, precizează Poliția Capitalei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati