Un bărbat de 72 de ani a provocat, miercuri, un accident rutier în Ciorogârla. Aflat la volanul unei maşini, bărbatul a lovit un autoturism parcat, s-a răsturnat şi a mai lovit o maşină. Şoferul a fost rănit şi a murit ulterior la spital.
”Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe DJ 602, comuna Ciorogârla, s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane”, a transmis IPJ Ilfov.
Sursa citată a precizat că un bărbat de 72 de ani, în timp ce conducea un autoturism, din direcţia Domneşti către Ciorogârla, a intrat în coliziune cu un alt autoturism parcat pe partea dreaptă, în afara părţii carosabile, după care s-a răsturnat, intrând în coliziune cu un alt autoturism, parcat, şi acesta, în afara părţii carosabile.
”Din impact, a rezultat rănirea bărbatului de 72 de ani, care a fost transportat la spital de către echipajul medical, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, însă, ulterior, acesta a decedat la unitatea medicală respectivă”, a mai transmis sursa citată.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun.