Accident în Ilfov: un autoturism a intrat într-un stâlp de înaltă tensiune

Polițiștii orașului Pantelimon au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DJ 301 din satul Tânganu, un autoturism a intrat într-un stâlp de înaltă tensiune.

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Pantelimon, iar din primele verificări au constatat faptul că, un autoturism, în timp ce se deplasa pe DJ 301 din direcția județului Călărași spre comuna Cernica, în zona km 9, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de înaltă tensiune, aflat pe partea dreaptă a drumului pe care circula.

În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorul auto, respectiv un bărbat, în vârstă de 55 de ani, care a fost transportat la spital, de către echipajul medical sosit la fața locului, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Polițiștii rutieri din Pantelimon efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati