Accident în Sectorul 4: O autospecială de poliție a lovit o femeie de 62 de ani

O autospecială a Poliţiei a fost implicată într-un accident rutier, marţi dimineaţă, pe o stradă din Sectorul 4. Autospeciala care se afla în misiune şi avea semnalele acustice şi luminoase pornite a lovit o femeie de 62 de ani care traversa strada. Poliţistul aflat la volan, un tânăr de 23 de ani, nu consumase alcool.

Accidentul a avut loc marţi, 8 octombrie, în jurul orei 08.00, pe Şoseaua Berceni din sectorul 4, în eveniment fiind implicată o autospecială de poliţie din cadrul Secţiei 26 Poliţie.
„O autospecială de poliţie condusă de către un poliţist în vârstă de 23 de ani, care se deplasa pe Şoseaua Berceni, către strada Ion Iriceanu,  la intersecţia cu strada Ristea Ion, a surprins şi accidentat un pieton, femeie, în vârstă de 62 de ani, angajată în traversarea drumului public. Precizăm că autospeciala de poliţie avea în funcţiune sistemele optice şi acustice, aceasta aflându-se în misiune”, transmite Poliţia Capitalei.
Femeia accidentată a fost dusă la spital.
Poliţistul aflat la volan a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. În urma evenimentului se fac cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor producerii acestuia.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati