Accident între un tramvai şi o autobasculantă, în Bucureşti

Circulaţia tramvaielor liniilor 1, 10, 11 şi 25 a fost blocată, sâmbătă, după ce o autobasculandă a intrat într-un tramvai. Un bărbat din tramvai a fost rănit, scrie News.ro.

”Societatea de Transport Bucureşti informează că în această dimineaţă, în jurul orei 8:40, un tramvai al liniei 25, aparţinând Depoului Militari, a fost implicat într-o coliziune cu o autobasculantă pe Bd. Timişoara, în apropierea intersecţiei cu Bd. G-ral Paul Teodorescu, pe sensul către Depoul Militari. Din primele verificări, se pare că şoferul autobasculantei nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga, ceea ce a dus la impactul cu tramvaiul”, a transmis, sâmbătă, STB, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate,  un călător aflat în salonul vagonului a suferit răni uşoare.

”Serviciul de urgenţă 112 a fost alertat imediat, iar echipajele de intervenţie s-au deplasat la faţa locului. În urma acestui incident, circulaţia tramvaielor liniilor 1, 10, 11 şi 25 este blocată temporar în zonă”, a mai transmis STB.

Brugada Rutieră a Capitalei a transmis că un bărbat, în vârstă de 66 de ani, care conducea o autoutilitară, din cauze ce urmează a fi stabilite, a intrat în coliziune cu un tramvai din cadrul Societăţii de Transport Bucureşti, condus de către o femeie în vârstă de 46 de ani.

”În urma accidentului a rezultat rănirea unui pasager din tramvai – bărbat în vârstă de 69 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate fiind zero”, a transmis Poliţia.

Ulterior s-a reluat circulatia tramvaielor în ambele sensuri de mers”, a transmis STB

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati