NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Accident pe bulevardul Dimitrie Pompeiu. O femeie aflată pe trotuar a fost lovită de o mașină

Șoferul unui autoturism a intrat pe sensul opus și a accidentat o femeie de 41 de ani aflată pe trotuar, în zona bulevardului Dimitrie Pompeiu, informează, marți, Brigada Rutieră a Capitalei.

”Din primele informații, un tânăr în vârstă de 21 de ani a condus un autovehicul pe bulevardul Dimitrie Pompeiu, dinspre strada Gara Herăstrău către șoseaua Petricani, iar când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 9, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pătruns pe sensul opus de mers, pe trotuar, unde a surprins și accidentat o femeie în vârstă de 41 de ani”, arată sursa citată.

În urma accidentului, femeia a fost transportată la spital.

Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatele Alcooltest și DrugTest, rezultatele indicate fiind ‘zero’, respectiv ‘negativ’.

”Traficul rutier nu este restricționat în zonă”, precizează Brigada Rutieră.

În continuare, polițiștii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati