Incident grav în Sectorul 2 din Capitală. O șoferiță a picat cu mașina într-o groapă unde se fac lucrări la rețeaua de termoficare.
Un accident neobișnuit a avut loc pe strada Doamna Ghica din Capitală. O mașină s-a răsturnat într-o groapă a celor de la RADET.
Zona era semnalizată cu panouri, însă aburul dens ar fi putut conduce la scăderea vizibilității.
„Veneam din dreapta, era foarte mult abur și n-am mai avut timp să pun frână. Dar am avut noroc și n-am pățit nimic. Nu era nici semnalizat, nimic. N-am avut cum să văd, pur și simplu. Nu merg de obicei pe aici”, a spus tânăra pentru Digi24.
Femeia care se afla la volan a fost testată și cu aparatul etilotest și rezultatul a ieșit negativ.