Acțiune a Poliției Capitalei pentru depistarea șoferilor care depășesc viteza legală

Azi, în contextul acțiunii SPEED MARATHON, desfășurată la nivel european sub egida ROADPOL, polițiștii Brigăzii Rutiere au acționat pe principalele artere cu risc rutier ridicat din municipiul București în vederea creșterii climatului de ordine și siguranță rutieră și reducerii numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.
Operațiunea-maraton de control 24/24 este desfășurată în mod tradițional de ROADPOL, în perioada 19-25 aprilie. Polițiștii rutieri din toate țările Uniunii Europene verifică viteza prin dispozitive specifice și îi sancționează pe vitezomani.

4 persoane și-au pierdut viața în urma accidentelor rutiere grave, în 2020

La nivelul Municipiului București, nerespectarea regimului legal de viteză reprezintă a treia cauză generatoare de producere a accidentelor rutiere grave, în anul 2020 fiind produse 75 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 4 persoane, rănirea gravă a 71 de persoane și rănirea ușoară a 7 persoane.
În cadrul activităților de control desfășurate în perioada 19 aprilie-21 aprilie, până la ora 14.00, au fost aplicate 320 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză și au fost reținute 5 permise de conducere pentru depășirea vitezei cu peste 50km/h.
”Astfel, polițiștii bucureșteni au amendat cu 1.305 lei un bărbat în vârstă de 32 de ani care a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 140 km/h pe un sector de drum unde limita maximă admisă este de 70 km/h. Ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile”, arată sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati