Acţiuni de control pentru combaterea ambroziei în Bucureşti – au fost identificate 54 de zone publice în care creşte această plantă

0
63

Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti derulează în această perioadă acţiuni de control pentru depistarea terenurilor infestate cu ambrozie şi identificarea proprietarilor sau administratorilor acestora, până în prezent fiind găsite 54 astdel de zone, 13 pe domeniul public, în sectoarele 1, 3 şi 5.

Până în prezent au fost identificate 54 de zone publice unde creşte această plantă invaziva, foarte alergena. Dintre acestea, 13 locaţii sunt pe domeniul public din sectoarele 1, 3 şi 5, iar poliţiştii locali s-au adresat primăriilor de sector pentru dispunerea măsurilor necesare eradicării acesteia, scrie News.ro.

În cazul celorlalte 41 de terenuri, care sunt private, sunt în curs procedurile de identificare a proprietarilor, astfel încât să se poată luă cât mai rapid toate măsurile pentru indepărtarea aceastei plante.
În prima fază, proprietarii de terenuri sunt sancţionaţi contravenţional cu avertisment (în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea 62/2018) apoi, conform Legii de modificare nr. 129/2020, aceştia sunt pasibili de amenzi între 1.000-5.000 lei (persoane fizice) şi 10.000 şi 20.000 lei (persoane juridice).
În ceea ce priveşte parcurile aflate în administrarea ALPAB, pe aceste suprafeţe se intervine constant, în conformitate cu recomadarile specialiştilor cu privire la combaterea ambroziei.
În anul 2019, Primarul General, Gabriela Firea, a solicitat modificarea legislaţiei în vigoare-Legea nr. 62/2018, astfel încât Primăria Capitalei să deţină atribuţii de control în acest domeniu şi să poată aplică amenzi. De asemenea, ţinând cont de efectele extrem de nocive asupra populaţiei, Primarul Capitalei a solicitat şi creşterea cuantumului amenzilor.
Datorită acestor demersuri, începând cu data de 18 iulie, prin Legea de modificare nr. 129/2020, Primăria Capitalei şi Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti au primit atribuţii în acest sens şi astfel controalele au fost demarate în perioada imediat următoare, astfel încât această buruiană să poată fi eradicată în cel mai scurt timp.  Şi cuantumul sancţiunilor a fost mărit, acesta fiind inital de 750-5.000 lei (persoane fizice) şi 5.000-20.000 lei (persoane juridice).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.