Activitatea a trei unități de asistenţă socială din Sectorul 2, subvenționată de primărie

Primăria Sectorului 2 anunță că în 2024 subvenționează activitatea a trei unități de asistenţă socială.

Cantina socială Sfânta Ana, a Filialei Asociaţiei Diaconia Sector 2, va beneficia de o subvenţie de 480.000 lei în 2024, echivalentul a 400 de lei pe lună pentru 100 de beneficiari.  

Cantina socială Sfânta Ana oferă beneficiarilor (persoane vârstnice, familii numeroase sau monoparentale, persoane fără adăpost etc.) câte o masă caldă pe zi, consultaţii medicale gratuite, consiliere socială, sprijin și suport pentru rezolvarea problemelor de care se lovesc beneficiarii.

 Centrul de zi pentru copii Sfânta Treime, a Arhiepiscopiei Bucureştilor, va beneficia de 216.000 lei de la bugetul local, adică câte 600 de lei lunar pentru 30 de copii. 

Datorită acestui sprijin copiii proveniţi din familii cu venituri reduse vor primi zilnic o masă caldă după programul școlar şi vor beneficia de activități extrașcolare (jocuri distractive, desen, pregătirea temelor etc.).

Centrul de zi pentru asistenţa integrată a adicţiilor, al Asociaţiei Române Anti-SIDA (ARAS), va primi o subvenţie de 288.000 lei în 2024, astfel încât 40 de persoane de pe raza Sectorului 2 să poată beneficia de un sprijin lunar de 600 de lei. 

De peste 30 de ani, ARAS oferă servicii integrate persoanelor cu adicţii. Le pune la dispoziţie tratamente medicale, teste rapide HIV, servicii stomatologice. Asigură şi alte servicii de informare şi suport, inclusiv pentru adolescenţi şi părinţii lor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati