Activități de informare organizate de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Ilfov

În perioada 11 – 13 iunie, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Ilfov din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, împreună cu reprezentanţi ai Biroului Siguranţă Şcolară şi Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov desfăşoară activităţi informativ-preventive pe raza judeţului Ilfov.

11 iunie 2022 – activităţi în comuna Mogoşoaia

12 iunie 2022 – activităţi în oraşul Bragadiru şi zonele arondate

13 iunie 2022 – activităţi în zona Brăneşti-Pantelimon-Cernica.

Acţiunile derulate vizează informarea şi prevenirea persoanelor aflate în zone aglomerate, cu privire la efectele negative ale consumului de tutun, alcool şi droguri, precum şi dezvoltarea unor atitudini şi practici, prin orientarea grupurilor ţintă către activităţi recreaţionale de petrecere a timpului liber în medii sănătoase şi în siguranţă, ca alternativă la consumul de droguri.

Persoanele adulte şi minore vor fi informate cu privire la serviciile de asistenţă medicală, psihologică şi socială oferite adolescenţilor şi tinerilor consumatori de droguri, precum şi familiilor acestora. Totodată, vor putea încerca „ochelarii de droguri” ce simulează o gamă largă de efecte care pot fi declanşate de consumul de droguri, precum şi „ochelarii de alcool” ce simulează o intoxicaţie cu alcool.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati