Apar noi informaţii legate de starea de sănătate a lui Alexandru Arşinel, unul din cei mai iubiţi actori din România. Potrivit surselor noastre, maestrul este internat la Terapie Intensivă, pe secţia de urologie a Institutului Fundeni din Capitală, scrie antena3.ro.
Din păcate, starea de sănătate a îndrăgitului actor s-a agravat în ultimele zile.
Potrivit informaţiilor pe care le avem, Alexandru Arşinel se află internat în secţia de Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni, acolo unde în urmă cu aproximativ 9 ani a fost supus unui transplant renal.
Alexandru Arşinel are mai mutle probleme de sănătate, mai exact are un stent montat la inimă, diabet, hipertensiune, dar ar avea şi probleme la plămâni.
Potrivit unor surse, acum s-ar lupta şi cu o infecţie nosocomială.
În ultima perioadă, Alexandru Arşinel a ajuns de mai multe ori la spital de urgenţă. A fost dus fie de către reprezentanţii căminului, fie de către familie.
Actorul se află internat la un centru de îngrijiri paliative de mai multe luni, acolo unde a fost dus de către fiul său.
Alexandru Arşinel a fost internat într-un cămin de vârstnici
Alexandru Arșinel a fost internat într-un cămin specializat pe probleme locomotorii de lângă Bucureşti, asta din cauza faptului că îndrăgitul actor nu se mai poate deplasa.
„L-am internat pe tata în urmă cu câteva zile la un cămin specializat pe probleme locomotorii, din apropierea Bucurestiului. Tata are niste escare la călcâie și nu se mai poate deplasa. Am decis că e mai bine așa pentru a începe procesul de vindecare și de a se recupera locomotor”, a povestit Cristian Arșinel, fiul maestrului.