Actorul Mihai Călin – ACUZAȚII GRAVE la adresa lui Ion Caramitru: Aţi confiscate în mare parte TNB – Din 120 de reprezentații, 65 sunt regizate şi/sau jucate de dvs. și băgați în buzunar 10% din încasări

Actorul Mihai Călin i-a adresat miercuri o scrisoare deschisă directorului Teatrului Naţional din Bucureşti, Ion Caramitru, în care susţine între altele că este egoist şi dispreţuitor, confiscând în cea mai mare parte instituţia, iar piesele sunt în majoritate regizate şi/sau jucate de acesta.

“Scrisorica deschisa adresata directorului TNB, Ion Caramitru

Am trăit astăzi la Adunarea salariaţilor din TNB, convocată de dvs. , 3 ore de tristeţe amară. Ati adunat sute de oameni cu scopul principal de a „înfiera” 2 actori, Marius Manole şi cu mine, care în calitate de lideri (împreuna cu Medeea Marinescu şi Diana Dumbravă) ai Sindicatului actorilor din TNB şi-au „permis” să trimită, în primăvară ,un memoriu Ministerului Culturii, în care menţionau o serie de probleme, şi mai ales lipsa totală de deschidere spre dialog a dvs., domnule Caramitru. Memoriul a fost sprijinit de colegii nostri. De aprox 3 ani ,încercăm să dialogăm cu dvs. Azi am înţeles , mai mult ca oricand, valabilitatea motto-ului dvs.: ” Eu n-am nevoie să ma iubească nimeni, eu vreau profesionalism”. Si uite aşa, după 14 ani de directorat, o bună parte din activitatea TNB a luat forma acestui motto. Numai că dvs. nu vreţi ,de fapt, profesionalism ci supuşenie”, se arată în scrisoarea artistului publicată pe Facebook.

El l-a acuzat pe Caramitru că a confiscat în cea mai mare parte TNB.

mihai calin“Ati confiscat ,în mare parte ,TNB. Noi nu am sesizat ministerului ilegalitati ci faptul că legea managementului , pe care dvs aţi reuşit s-o modificaţi de ani buni, este sursa permanentizării în funcţie a unor oameni care se transformă din directori în patroni.
Nu aveţi vârsta de pensionare, nu exista concurs deschis (nimeni nu are dreptul să concureze , la final de mandat, cu dvs.) şi băgaţi în buzunar 10% din încasările nete pe fiecare reprezentaţie a unui spectacol regizat de dvs. Dacă nu la toate, măcar la cele mai profitabile. Numiţi şefii de departamente (fără concurs).
Suntem, probabil, singurul teatru din tara care, de 14 ani, nu are un actor in Consiliul Artistic. Avem colegi actori angajaţi pe contract determinat (un an) de 12-14 ani! Pentru că puteţi!
Vă felicit pentru frumoasa carieră de regizor de teatru care a „explodat” de la vârsta de 63 de ani, când aţi devenit director.
Încerc să fac teatru (cu mai mult şi mai puţin succes) în TNB din 1990 (Trilogia antica a lui Andrei Şerban), dar nu am întâlnit un director care să profite atât de mult de funcţia sa în propriul interes, mediatic şi mai ales financiar. Ştiu, o tot spuneţi, legea vă permite. În 2018, doar la Sala Mare , din 120 de reprezentaţii, 65 sunt regizate şi/sau jucate de dvs.( 10% din încasări). Asta în timp ce spectacole precum „Vizita”, „Regele Lear”, ‘Livada de visini”, „No man’s land”, „Romeo şi Julieta” sunt programate extrem de rar sau chiar distruse, după ce aţi cheltuit pe producţie 800 -900 de mii de RON la fiecare. Nu vă mai reţin, dar să ştiţi că teatrul (chiar şi managementul lui) se face cu iubire sau măcar cu respect, consideraţie şi chiar grijă pentru colegi şi public. Sunteţi egoist şi dispreţuitor dar, bineinteles, asta nu e ILEGAL. Atmosfera e dominată de nemulţumiri, bârfe şi frica de a vorbi liber. Cam atât,deocamdată”, încheie scrisoarea actorului.

Aceasta are şi un PS:  „Dineu cu proşti”, un spectacol de comedie de mare succes, nu este totuşi emblema TNB. Si nici ” Magic National”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati