Actorul Vladimir Găitan a murit marţi, la vârsta de 73 de ani. Informaţia a fost postată pe Facebook de actorul Vlad Rădescu, potrivit agenției de presă Agerpres.
„Vladimir Găitan a trecut dincolo şi a lăsat teatrul şi filmul românesc, pe noi toţi, mult mai singuri… Condoleanţe familiei care trece prin momente atât de grele. Adio, Duţu!”, a scris Rădescu pe pagina sa de socializare.
Actorul Vladimir Găitan a fost una dintre elitele teatrului românesc. În 2002, el a primit „Ordinul Național Serviciul Credincios, în grad de Cavaler”, pentru devotamentul și harul artistic.
Publicul îl cunoaște în special din pelicula „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”.