Actul de căsătorie de Ephraim Kishon, la Teatrul Evreiesc de Stat

Teatrul Evreiesc de Stat invită public, pe 1-2 februarie, de la ora 19.00, la premiera spectacolului ACTUL DE CĂSĂORIE de Ephraim Kishon, în regia lui Dan Tudor. Scenografia este semnată Vladimir Iuganu, coregrafia de Florin Fieroiu, iar muzica de Vlaicu Golcea.

Laureat al Premiului Israel pentru întreaga carieră şi nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, dramaturgul, scenaristul, regizorul de teatru şi film Ephraim Kishon (1924-2005) este recunoscut la nivel internaţional drept unul dintre cei mai mari satirişti ai lumii. Piesele sale Pull Out the Plug, the Water is Boiling; A Cat in the Bag; Oh, Oh, Juliet!, prezentate cu succes la Teatrul Habima şi la Teatrul Cameri, din Tel Aviv, demonstrează că umorul şi satira sunt universale. Comediile lui Kishon, jucate în lumea întreagă, de peste 60 de ani, abordează teme universale precum dragostea, căsătoria, religia, societatea.

Actul de căsătorie este considerată o comedie clasică, cu o carieră internaţională. Montată la National Yiddish Theater Folksbiene din New York, şi chiar ecranizată de regizorul israelian Menahem Golan, Actul de căsătorie oferă o privire în intimitatea cuplului Elimelech şi Shifra. După 30 de ani de căsnicie, protagoniştii îşi revizuiesc sentimentele reciproce şi îşi caută pasiunea pierdută din tinereţe. Când logodnicul fiicei lor solicită să vadă actul de căsătorie al viitorilor socri, părinţii nu-şi amintesc să fi avut vreodată un act de căsătorie. Mai mult, în goana lor după găsirea acestui act important pentru viitorul fiicei lor, ei caută un singur martor la acea ceremonie demult uitată. Gluma se îngroaşă pe măsură ce Shifra se răzvrăteşte împotriva tiraniei soţului ei şi refuză să se recăsătorească cu el oficial. Elimelech meditează asupra posibilităţii de a-şi reface viaţa alături de vecina lor, Yaffa Birnboim, o văduvă voluptuoasă şi indiscretă. Oare o a doua nuntă va rezolva problemele acestui cuplu căsătorit?

Autor: Ephraim Kishon
Traducerea în limba română: Franz Auerbach
Regia: Dan Tudor
Scenografia: Vladimir Iuganu
Muzica: Vlaicu Golcea
Coregrafia: Florin Fieroiu
Gen: Comedie
Limba: Română
Durata: 90 minute (fără pauză)
Premieră: 1 & 2 februarie 2020, ora 19.00

Distribuţie:
Elimelech (Berezowski) Ben Ţur: Marius Călugăriţa
Şifra: Geni Brenda Vexler / Arabela Neazi
Ayala: Anka Levana
Buki: Veaceslav Grosu
Robert Knal: Darius Daradici
Yaffa Birnboim: Luana Stoica / Alina Tomi

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati