ACUZAȚII GRAVE/ Karcher folosește ajutorul de stat ca să elimine Electroargeș de pe piața românească

Pe 10 martie nemții de la Karcher au deschis oficial fabrica ridicată prin ajutor de stat și care încearcă să falimenteze o firmă românească cu 50 de ani vechime și la o serie de disponibilizări în masă, susține Știripesurse.ro.

Fără oficiali invitați, fără ceremonie, deschiderea oficială a fost la fel de subtil făcută ca procesul de manipulare a parteneriatului cu Electroargeș și a ajutorului de stat, care le-a oferit nemților de la Karcher o șansa să doboare o companie românească folosind sprijinul statului român, precizează sursa citată.

”De la nemți vine lecția neloialității pentru Electroargeș, care se trezește grav afectată de propriul partener, Karcher, care a folosit relația de 18 ani de colaborare pentru a absorbi tot ce era de știut, ca apoi să manipuleze o lege ca să obțină un ajutor de stat de 15 milioane de euro prin care să își dezvolte propriile unități de producție. Astfel, Karcher renunță subit la Electroargeș pentru producția de aspiratoare, după ce se asigură că statul român îi oferă ajutorul financiar ca să-și construiască propriile unități și că ruperea parteneriatului va conduce la prăbușirea financiară a firmei românești.”, notează publicația.

Mai exact, în timp ce nemții sunt sprjiniți de statul român să se dezvolte, Electroargeș, care prin clauza anterioară de restricție de concurență, s-a bazat pe producătorul german Karcher ca principal motor al producției, pierde principalul client și e forțată să ia măsuri de supraviețuire.

Ca un act de sfidare, unitățile de producție sunt ridicate chiar gard în gard cu fabrica Electroargeș Electroargeș privește pe fereastră cum fostul partener, Karcher, prin susidiara CER Cleaning Equipment SRL, și-a construit unități de producție cu sprijinul statului român și îi fură angajații pe care a fost forțat să-i disponibilizeze. Ca un plan care demonstrează practicile neloiale ale nemților de la Karcher, în timp ce Electroargeș este constrânsă să renunțe la peste 400 de angajați, ei deschid unitățile de producție chiar în vecinătate, ca să absoarbă forța de muncă disponibilizată.

Lege românească în detrimentul firmelor românești și în favoarea străinilor

Ordonanța de urgență HG 807/2014 dată de guvernul Orban cu scop să sprijine investițiile străine pe teritoriul României s-a demonstrat a fi, de fapt, o condamnare a firmelor românești. Karcher a profitat de aceată lege ca să obțină diferite beneficii concurențiale, deși legea H.G. nr. 807/2014 obliga companiile străine să folosească ajutorul financiar doar cu scop de dezvoltare regională, nu ca avantaj concurențial. Practic, deși Karcher a ridicat două unități de producție în vecinătatea firmei românești, a beneficiat de ajutor de stat, în ciuda faptului că a creat un mediu de concurență directă între subsidiara sa, CER Cleaning Equipment SRL, și Electroargeș pentru a fabrica produsele marca Karcher

Rezultatul

Declinul Electroargeș devine succesul nemților de la Karcher. În timp ce Karcher dezvoltă două noi unități cu sprijinul financiar al statului român, prin care ajunge la o cifră de afaceri de 110 mil. de euro în 2021 și estimează că va ajunge la 170 de mil. de euro în 2022, Electroargeș e obligată să renunțe la peste 400 de angajați și scade dramatic la Bursa de Valori București (simbol bursier ELGS).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati