Adăpostul Speranța inaugurează un colț de poveste în incinta adăpostului, cu tematică de Crăciun, unde vizitatorii vor putea face poze alături de noii lor prieteni, dar și transmite mai departe mesajul lor pentru încurajarea adopțiilor.
Sunt așteptate, la sesiuni foto în adăpost, și persoane cu impact în comunitățile lor online, influenceri, lideri de opinie, care doresc să susțină adopțiile responsabile.
Pe platoul de la intrarea din Adăpostul Speranța a fost construit o zonă în care a fost reprodus interiorul unei locuințe, decorat în tematica sărbătorilor de iarnă. Astfel, cei care trec pragul adăpostului vor putea realiza clipuri video sau fotografii alături de un șemineu, brad, globuri, dar mai ales împreună cu noul lor prieten adoptat.
Adăpostul face și un apel către influencerii de pe rețelele de socializare să vină și să-și facă propriul mesaj video prin care să încurajeze adopțiile câinilor fără stăpân din adăposturi.
- “La Adăpostul Speranța încercăm mereu să fim acolo unde îi putem găsi pe viitorii adoptatori ai câinilor noștri, fie că suntem la mall, la concert, în parcuri. Iar acum lansăm nu o campanie, ci un mesaj uman către toți cei care înțeleg că un astfel de suflet încălzește cu adevărat spiritul unei case, al unei familii, nu doar în timpul sărbătorilor, ci pentru totodeauna. În colțul nou amenajat avem doar o singură canapea, însă sunt sute și mii de familii unde încă mai există un loc pentru un suflet, pe canapeaua de acasă”, a declarat Anca Tomescu, reprezentant Fundația Adăpostul Speranța.
Pe site-ul fundației, vizitatorii sunt întâmpinați cu mesajul:
- “Vino în spațiul nostru special amenajat din adăpost ca să filmezi un video în care să încurajezi lumea să facă fapte bune, pentru căței și nu numai. Postează apoi filmarea pe pagina ta și implică-te în salvarea unor suflete care doar pe noi ne au.”
În timpul sezonului rece, nevoile unui adăpost sunt mai mari ca oricând, iar pe lângă adopții, oamenii pot susține activitățile și prin donații, cu ajutorul cărora pot fi acoperite costurile cu încălzirea câinilor, medicamentele și tratamentele necesare în această perioadă și multe altele.
Adăpostul Speranța salvează câini abandonați sau aflați în suferință, care mai apoi sunt tratați, sterilizați și microcipați în clinica proprie a adăpostului. Au parte de un mediu prietenos, cu acces la locuri de joacă, la spa și la alte facilități. Ei rămân în adăpost până când este găsită o familie potrivită pentru fiecare, însă, din cei peste 400 de câini, aproape jumătate sunt seniori, cu vârste înaintate și șanse mici de adopție, dar și paraplegici, cu nevoi și tratamente speciale.
Mai multe detalii despre cum puteți fi alături de câinii care încă nu au o familie, pe www.adapostulsperanta.ro