Administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva Covid-19 va începe în România în 28 septembrie, anunță Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
A treia doză de vaccin, din 28 septembrie. Cine are prioritate și cum se face programarea
Având în vedere evoluția epidemiologică severă din România și necesitatea asigurării
protecției maximale a cetățenilor împotriva maladiei COVID-19, membrii CNCAV au
hotărât în unanimitate, pe baza datelor științifice disponibile, necesitatea administrării dozei
de rapel, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager.
Doza 3 este ferm recomandată:
➢ persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare;
➢ persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.
Decizia a fost luată miercuri în ședința CNCAV, la care au participat membrii Comitetului, alături de repezentanții instituțiilor implicate în lupta împotriva COVID-19: Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului, Institutul Național de Sănătate Publică.
Doza de rapel se va efectua cu vaccin pe bază de ARN mesager
Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).
Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4
mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment,
administrarea dozei de rapel.
Cum se face programarea pentru doza a treia de vaccin
Programarea se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.
Pentru persoanele din centrele medico-sociale și rezidențiale, imobilizate la domiciliu sau
fără adăpost, se va utiliza aceeași modalitate de vaccinare, respectiv cu ajutorul echipelor
mobile puse la dispoziție de către direcțiile de sănătate publică județene/ a municipiului
București.
Beneficiarii vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare,
cu menționarea celor trei doze efectuate.