Administrația Domeniului Public Sector 6 angajează doi inspectori de specialitate

Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 București organizează la sediul din Intr. Av. Lt. Caranda Ghe., nr. 9, un concurs pentru ocuparea a două posturi contractuale de execuție vacante, pe perioadă nedeterminată.

Administrația caută pentru secția spații verzi doi inspectori de specialitate. Proba scrisă va avea loc pe 29 decembrie, ora 10.00 la sediul instituţiei, iar data și ora pentru interviu vor fi comunicate ulterior.

Condiţiile generale: candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 3 din H.G. nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă, domeniul horticol, cu experientă dovedită în lucrări de întreținere/regenerare/formare a coronamentelor arborilor și arbuștilor, minim 3 ani, capacitatea de comunicare, capacitate de a se integra într-o echipă, capacitatea de a utiliza corect vocabularul şi de a folosi limbajul corespunzător exigenţelor care trebuie să caracterizeze documentele elaborate, disponibilitate pentru lucru în program prelungit, în condiţiile legii, deplasări în teren.

Candidaţii pot depune dosarele de înscriere în termen de 10 zile lucrătoare de la data afişării anunţului de ocupare a posturilor.

Calendarul de desfăşurare a concursului, conţinutul dosarului de concurs, bibliografia şi alte date sunt afişate la sediul și pe site-ul instituţiei.

Relaţii la Secretariatul comisiei de concurs : 021/4101681, int. 115

Mai multe detalii la acest link.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati