Administraţia Prezidenţială marchează Ziua Internaţională a luptei împotriva cancerului de sân

Administraţia Prezidenţială se alătură şi în acest an campaniei de conştientizare a importanţei prevenţiei şi depistării precoce a cancerului la femei. Cu această ocazie, în semn de solidaritate şi empatie cu pacientele cu cancer de sân, Palatul Cotroceni va fi iluminat în roz, culoarea – simbol – a acestui eveniment, astăzi, începând cu ora 20:00.

În Româna, cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer înregistrat în rândul femeilor, în procent de 80% din cazuri boala fiind depistată în fază avansată.

În diagnosticarea şi tratarea afecţiunilor oncologice, cunoaşterea este putere. Din acest motiv, educarea şi conştientizarea sunt vitale pentru prevenirea şi depistarea promptă a bolii, permiţând decizii de tratament precise şi informate.

De aceea, creşterea nivelului de alfabetizare în sănătate devine prioritară, pentru toate categoriile de vârstă, prin programe educaţionale şi de informare personalizate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati