Administratorii de piețe cer ca acestea să rămână deschise: Nu s-a înregistrat niciun focar până acum!

Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România solicită ca toate pieţele agroalimentare permanente din ţară să rămână deschise, iar măsurile de restricţionare a activităţilor să fie luate punctual, acolo unde se constată că administratorii nu respectă măsurile pentru prevenirea şi combaterea COVID – 19.

“Având în vedere prevederile art. 7 din Hotărârea CNSU nr. 52 din 05.11.2020 reprezentanţii Asociaţiei Administratorilor de Pieţe din România solicită ca în Hotărârea de Guvern ce urmează a fi adoptată să fie revizuit acest articol, întrucât considerăm că este important ca toate pieţele agroalimentare permanente din ţară să rămână deschise.

De la începutul pandemiei, administratorii de pieţe au avut ca prioritate respectarea şi adoptarea tuturor măsurilor dispuse pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, având ca obiectiv principal protejarea producătorilor agricoli, a comercianţilor şi a cumpărătorilor.

De altfel, ca urmare a adoptării acestor măsuri până în prezent nu s-a înregistrat niciun focar de COVID-19 în pieţele agroalimentare”, se precizează într-un comunicat al Asociaţiei.

Reprezentanţii organizaţiei subliniază, în context, că nu este normal să se dispună închiderea pieţelor agroalimentare doar pentru că s-a considerat că administratorii Pieţei Obor din Bucureşti nu au urmărit respectarea măsurilor, scrie spotmedia.ro.

Producătorii își vor arunca produsele

Aceştia arată că, în situaţia în care pieţele agroalimentare se vor închide, producătorii agricoli nu vor avea unde să-şi vândă fructele şi legumele şi vor fi nevoiţi să le arunce.

„În pieţele agroalimentare îşi desfăşoară activitatea un număr mare de producători agricoli şi comercianţi, atât la mese cât şi în spaţiile comerciale din jurul sau din incinta pieţelor, activităţile comerciale desfăşurate constituind o verigă importantă în economia ţării. De asemenea, producătorii de pâine, de lactate, de carne şi produse din carne îşi desfăşoară activitatea doar în spaţii închise, astfel încât aceştia vor fi în imposibilitate să-şi valorifice marfa, iar populaţia nu ar avea de unde să se aprovizioneze cu produse proaspete şi sănătoase, produse în România.

Atâta timp cât minimarket-urile cu aceleaşi suprafeţe sau mai mici rămân deschise considerăm că şi magazinele din incinta sau din jurul pieţelor ar trebui să rămână deschise, pentru că aici măsurile de prevenire pot fi adoptate, urmărite şi respectate mult mai uşor”, subliniază sursa citată.

În aceste condiţii, reprezentanţii Asociaţiei Administratorilor de Pieţe pledează pentru restricţionarea activităţii acolo unde se constată că nu sunt respectate măsurile pentru prevenirea Covid-19. De asemenea, aceştia consideră că activitatea desfăşurată în pieţe şi târguri trebuie analizată în colaborare cu autorităţile publice locale.

Ce spune Iohannis

Despre închiderea piețelor, președintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, că e ”soluția cea mai înțeleaptă”.

„Aseară am vorbit despre măsuri mai degrabă generic, mai ales eu în deschiderea şedinţei de guvern şi am vorbit despre închideri de pieţe şi târguri, însă discutând mai în detaliu cu Guvernul am ajuns la concluzia că probabil că soluţia cea mai înţeleaptă ar fi să se închidă pieţele care sunt în spaţii închise şi să se lase să funcţioneze, dacă lucrurile nu se agravează, pieţele în spaţii deschise, fiindcă este toamnă. Sunt mici agricultori care acum vor să vină să îşi vândă produsele.

Este perioada în care foarte mulţi români îşi fac proviziile pentru iarnă şi atunci pieţele în spaţii deschise, deci pieţele tradiţionale ţărăneşti vor rămâne deschise. Sigur şi aici trebuie respectate cu sfinţenie toate normele. Vor fi evident verificări şi acolo unde vedem că nu se poate, vom lua măsuri mai dure”, a declarat Klaus Iohannis vineri la Consiliul Judeţean Maramureş, întrebat de ce pieţele au fost închise, iar supermarketurile au fost lăsate deschise şi dacă nu îi e teamă că se vor aglomera astfel magazinele.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati