Administratorul public al Capitalei anunță amenzi de 245.000 de lei, pentru tăieri ilegale de arbori pe Bd. Nicolae Grigorescu

Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, anunță că amenzi în valoare totală de 245.000 de lei au fost aplicate pentru tăierea ilegală a unor arbori la adresa Nicolae Grigorescu nr. 18, Sector 3.

Acesta este ‘un semnal ferm’ transmis de Primăria Municipiului București în ceea ce privește protecția arborilor și sancționarea celor care ‘își permit să taie fără aviz’, a scris Judele, luni, pe Facebook.

”245.000 de lei reprezintă suma totală a amenzilor aplicate făptașilor pentru tăierile ilegale de la adresa Nicolae Grigorescu 18 din Sectorul 3. La această sumă se vor adăuga încă 30.000 de lei pentru care urmează să fie emis procesul-verbal de sancționare. (…) Sancționarea contravențională poate fi discutabilă în cazul unor fapte minore, dar când vorbim despre tăieri ilegale repetate în Sectorul 3, nu mai este vorba de neglijență – vorbim deja de un comportament similar infracțiunii și merită pedepsit ca atare”, a subliniat administratorul public.

El și-a exprimat susținerea față de proiectul inițiat de Ministerul Mediului, supus dezbaterii publice, care înăsprește sancțiunile pentru tăierile ilegale din spațiile verzi urbane.

”Sper ca legea inițiată de ministra Diana Buzoianu să fie votată și să intre în vigoare cât mai curând. Protejarea spațiilor verzi nu este un moft, nu este negociabilă – este o obligație. Și ca să fie limpede pentru toată lumea: Bucureștiul nu mai este terenul de joacă al celor care taie copaci după bunul plac. Cine distruge verdele orașului, plătește. Iar de data asta sperăm să plătească cu ani de închisoare, așa cum și noi plătim cu zile din viață, cu fiecare arbore care dispare din Capitală”, a menționat Judele.

Grupul de inițiativă civică ‘Aici a fost o pădure / aici ar putea fi o pădure’ a publicat luni o informare transmisă de Primăria Capitalei privind amenda de 245.000 de lei, aplicată pentru tăierile de copaci din Bulevardul Nicolae Grigorescu 18A.

Conform documentului respectiv, polițiștii locali au făcut mai multe verificări la adresa menționată, pe parcursul cărora au fost întocmite cinci procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor pentru defrișarea neautorizată a 40 de arbori, în cuantum de 200.000 de lei.

De asemenea, mandatarul terenului a fost sancționat contravențional cu trei amenzi în cuantum de 45.000 de lei, dintre care două pentru ‘nerespectarea obligațiilor persoanelor fizice de a asista persoanele împuternicite cu activități de verificare, inspecție și control, punând la dispoziție documentele relevante’, conform OUG 195/2005 privind protecția mediului.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati