Societatea de Transport Bucureşti STB SA a semnat un contract pentru furnizarea a 100 de tramvaie moderne, dotate cu aer condiţionat, în traseu fiind deja 40 dintre acestea, a anunţat joi Adrian Criţ, director general STB, la un eveniment de specialitate, scrie Agerpres.
„Avem semnat un contract pentru furnizarea a 100 de tramvaie moderne, cu o lungime de 36 de metri, cu podea total coborâtă, dotate cu aer condiţionat, din care deja în traseu sunt 40. În următoarea săptămână liniile 41, 25 şi 10 o să aibă 44 de tramvaie, urmând ca următorul lot de tramvaie să fie introdus pe liniile 1, 21, respectiv 32.
Sunt nişte avantaje majore pe care le avem, ca urmare a dotării Bucureştiului cu noile tramvaie. Aş evidenţia faptul că, după primele şase luni de zile, chiar dacă acestea au intrat în circulaţie pe măsură ce au fost furnizate de către producători, deja săptămâna trecută aceste 40 de tramvai aveau parcurşi peste 1,3 milioane de kilometri.
Deja aceste tramvaie au transportat peste 7 milioane de locuitori ai Bucureştiului – şi m-aş referi şi la numărul de călătorii pe care Societatea de Transport Bucureşti îl are la nivel anual. E vorba de cifra de 700 de milioane de călătorii”, a menţionat Adrian Criţ, la conferinţa Upgrade România – cum creştem „Investiţiile verzi” în economie.
De asemenea, potrivit sursei citate, până în martie 2024 o să avem şi 100 de troleibuze noi furnizate de către producătorul Solaris din Polonia, troleibuze cu autonomie de 20 de kilometri, ceea ce va permite extinderea liniilor actuale de troleibuz.