AEP: Începe perioada electorală aferentă alegerilor parlamentare; care este calendarul

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, în data de 7 septembrie 2020, începe perioada electorală aferentă alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din data de 6 decembrie 2020.

Conform Hotărârii Guvenului nr. 745/2020 pentru aprobarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale pentru Senat şi Camera Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 154 din 3 septembrie 2020, principalele repere calendaristice ale acestei perioade sunt următoarele:

11 septembrie – constituirea Biroului Electoral Central;

15 septembrie – depunerea la Biroul Electoral Central a protocolului de constituire a alianţei electorale;

21 septembrie – termenul-limită până la care alegătorii cu domiciliul în ţară şi cu reşedinţa în străinătate, precum şi cei cu domiciliul în străinătate se pot înregistra în Registrul electoral cu adresa din străinătate cu opţiunea pentru votul la secţia de votare sau cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă;

21 – 24 septembrie – Misiunile diplomatice şi oficiile consulare comunică Autorităţii Electorale Permanente propunerile privind sediile secţiilor de votare din străinătate;

25 septembrie – Autoritatea Electorală Permanentă comunică Ministerului Afacerilor Externe localităţile din străinătate în care trebuie să fie înfiinţate secţii de votare, precum şi numărul acestora;

27 septembrie – Autoritatea Electorală Permanentă întocmeşte listele electorale permanente pentru votul prin corespondenţă;

28 septembrie – Autoritatea Electorală Permanentă pune la dispoziţia Companiei Naţionale „Poşta Română” – S.A listele electorale pentru votul prin corespondenţă;

1 octombrie – constituirea birourilor electorale de circumscripţie;

7 octombrie – depunerea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente pentru Senat şi Camera Deputaţilor în circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării;

7 octombrie – depunerea listelor de candidaţi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pentru toate circumscripţiile electorale;

18 octombrie – constatarea rămânerii definitive a candidaturilor pentru circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării;

22 octombrie – depunerea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente pentru Senat şi Camera Deputaţilor în circumscripţiile electorale din ţară;

22 octombrie – ultima zi în care alegătorii înscrişi în Registrul electoral cu adresa de domiciliu pot depune la primarul unităţii administrativ-teritoriale de reşedinţă cereri de înscriere în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă din ţară;

27 octombrie – stabilirea şi depunerea semnelor electorale la Biroul Electoral Central;

28 octombrie – constituirea birourilor electorale de circumscripţie din ţară;

30 septembrie – imprimarea buletinelor de vot prin corespondenţă pentru circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării;

2 noiembrie – constatarea rămânerii definitive a candidaturilor pentru circumscripţiile electorale din ţară;

6 noiembrie – aducerea la cunoştinţă publică a delimitării şi numerotării secţiilor de votare, precum şi a sediilor acestora;

6 noiembrie – începerea campaniei electorale;

18 noiembrie – constituirea oficiilor electorale;

21 noiembrie – desemnarea, prin tragere la sorţi computerizată, a preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară şi a locţiitorilor acestora, precum şi a preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate;

21 noiembrie – desemnarea preşedinţilor birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă şi a locţiitorilor acestora;

21 noiembrie – imprimarea buletinelor de vot;

16 noiembrie – Ministerul Afacerilor externe comunică Autorităţii Electorale Permanente propunerile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare privind sediile secţiilor de votare din străinătate;

24 noiembrie – constituirea birourilor electorale ale secţiilor de votare;

3 decembrie, ora 24:00 – depunerea sau livrarea plicurilor exterioare conţinând documentele de vot prin corespondenţă la sediile birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă;

5 decembrie, ora 7:00 – încheierea campaniei electorale

6 decembrie, ora 6:00 – începerea votării

6 decembrie, ora 21:00 – încheierea votării

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati