Aeroportul Henri Coandă nu asigură condiții minime pentru cetățeni. FACIAS cere explicații conducerii

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a adresat o cerere oficială conducerii Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), solicitând explicații pentru lipsa condițiilor minime de igienă, siguranță și confort de la Aeroportul Internațional Henri Coandă București. Aeroportul, principala poartă de intrare în România, ar trebui să asigure standarde minime europene de confort, dar realitatea este cu totul alta. 

Într-o scrisoare adresată directorului general Gabriel Bulgaru, FACIAS a prezentat concluziile unei inspecții la fața locului, care a evidențiat o serie de deficiențe grave: aeroportul nu dispune de aer condiționat, iar curățenia din băi lasă mult de dorit. De asemenea, se pare că aeroportul nu a beneficiat de renovări semnificative de mult timp, ceea ce afectează negativ călătorii.

”FACIAS subliniază că, având în vedere statutul aeroportului Henri Coandă ca principală poartă de intrare în țară, este esențial ca acesta să ofere facilități moderne și igienice. În contextul în care starea actuală a aeroportului poate descuraja turiștii și poate crea o imagine negativă a României, fundația consideră că este imperativ ca aceste probleme să fie urgent soluționate.”, arată sursa citată.

În solicitarea FACIAS se regăsesc o serie de întrebări legate de bugetul de investiții pe anul în curs și despre sumele alocate pentru sporirea confortului călătorilor. De asemenea, FACIAS a solicitat acces la cel mai recent raport de audit al aeroportului pentru a înțelege de ce aceste deficiențe majore nu au fost semnalate anterior.

FACIAS își propune să se asigure că drepturile cetățenilor sunt respectate și că infrastructura publică din România atinge standardele europene minime necesare.

FACIAS îndeamnă autoritățile competente să trateze cu prioritate aceste probleme și să aloce de urgență resursele necesare pentru modernizarea Aeroportului Internațional Henri Coandă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati