Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a semnat contractul de proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări pentru modernizarea terminalelor Plecări internaţionale, Finger şi Sosiri la Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni) Bucureşti, transmite Agerpres.
Conform unui comunicat al CNAB, contractul are o valoare totală de aproape 112,422 milioane lei, iar sursa de finanţare este asigurată din fonduri proprii ale companiei.
Va fi modernizat sistemul centralizat de ventilaţie-climatizare
Investiţia are patru obiective fundamentale pentru modernizarea aeroportului şi pentru creşterea confortului oferit pasagerilor aeroportului. Unul dintre obiective vizează schimbarea şi modernizarea sistemului centralizat de ventilaţie-climatizare.
Proiectul prevede înlocuirea echipamentelor de ventilare şi climatizare, înlocuirea serverului de gestionare a echipamentelor şi realizarea unui sistem modern de comandă, control automat şi achiziţii de date.
Investiţia are ca obiectiv şi reamenajarea interioară (finisaje, pardoseli, tavane, mobilier, signalistica), pentru a îmbunătăţi calitatea imagistică a celui mai important aeroport al României.
Un alt obiectiv al contractului este instalarea unui nou sistem de detecţie-semnalizare pentru incendiu.
De asemenea, vor fi modernizate instalaţiile electrice aferente spaţiilor menţionate. Proiectul prevede modernizarea iluminatului terminalelor şi corpurilor de clădire, urmând a fi instalate corpuri de iluminat LED. Totodată, va fi suplimentat numărul de prize de alimentare pentru dispozitivele pasagerilor.
- „Investiţia se va derula pe o perioadă de 30 de luni, iar execuţia lucrărilor se va realiza etapizat, astfel încât fluxurile de pasageri să fie operaţionale, disconfortul pasagerilor fiind minim”, subliniază reprezentanţii CNAB.