Afacerile Gral Medical au crescut cu 50% în primele şase luni, la 25 milioane euro

Gral Medical a întregistrat la nivel de grup o creştere cu 50% a veniturilor în primul semestru al acestui an, faţă de perioada similară a anului anterior, la peste 25 milioane euro.

„Rezultatele sunt peste estimările iniţiale, având în vedere că proiecţiile financiare pentru anul 2021 au fost de 45 de milioane de euro”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, creşterile cele mai importante s-au înregistrat atât pe divizia de laboratoare Gral şi a centrelor de imagistică, cât şi pe segmentul oncologic, unde compania deţine o reţea de centre medicale sub marca OncoFort, poziţionate strategic în şase judeţe din ţară.

Cu 30% mai mulți pacienți în Capitală

Numărul de pacienţi care au apelat la serviciile medicale din centrele Gral a înregistrat creşteri de peste 70% în provincie şi 30% în capitală. În urma investiţiei în laboratorul de biologie moleculară şi a feedback-ului pozitiv din partea pacienţilor, numărul de cereri pentru un test PCR sau a unui test rapid antigen Covid 19 a rămas constant lună de lună.

„Suntem încrezători ca vom reuşi până la sfârşitul anului să atingem veniturile bugetate propuse de 45 milioane de euro. Acest lucru va fi posibil deoarece avem un trend crescător al veniturilor în semestrul I şi pentru ca avem un ritm de patru centre noi deschise la fiecare şase luni. Ne vom focusa în continuare pe inovaţie, pe deschiderea de spitale oncologice, pe oferirea unui diagnostic medical în timp record şi cu o acurateţe ridicată”, a afirmat Robert Şerban, acţionar Gral Medical.

Bugetul de investiţii al companiei pentru anul 2021 se ridică la aproximativ 7 milioane de euro, un buget ce este orientat cu predilecţie către: două spitale oncologice şi deschiderea de laboratoare sau centre regionale de recoltare în judeţe unde compania nu activează.

Gral Medical deţine în prezent 17 laboratoare, cel mai nou laborator intrat în reţeaua Gral este situat în Timişoara, 38 de centre regionale de recoltare, 16 clinici şi centre de imagistica şi 5 spitale oncologice cu o capacitate de 120 de paturi.

„Suntem în discuţii pentru preluarea mai multor centre, nu este simplu să asimilezi complet un centru nou pe standardele noastre, având în vedere că pe lângă activele contabile noi preluăm şi un personal ce are nevoie de timp ca să se adapteze cu noile obiective, de aceea resursa umană este un activ foarte important pentru noi. Vom fi deschişi la preluări de centre noi acolo unde estimăm o capacitate ridicată a centrului de a genera cash flow în următoarea perioadă”, a afirmat Robert Şerban, acţionar Gral Medical.

Gral Medical este una dintre cele mai importante companii de servicii medicale private din România, iar în prezent este lider pe segmentul oncologic, al analizelor de laborator din capitala şi al cardurilor de sănătate destinate persoanelor fizice. Cele mai importante două firme ale grupului sunt: Gral Medical şi Medical Center Gral.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati