Afacerile Pepco în România au trecut de pragul de 500 de milioane de euro anul trecut și profitul s-a dublat

Discounterul polonez de modă Pepco a înregistrat o cifră de afaceri de peste 500 de milioane de euro anul trecut pe piața din România, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, consultate de Economica.net. Profitul companiei s-a dublat la 66 de milioane de euro.

Afacerile Pepco au crescut în 2023 cu 11% la peste 2,58 de miliarde de lei, aproape 520 de milioane de euro. Profitul s-a dublat de la 159 de milioane de lei, la peste 330 de milioane de lei în 2023. Sunt cele mai mari cifre financiare pe care polonezii le raportează pe piața din România, de la intrarea din 2015. Compania are peste 3.500 de anagajați la nivel local.

Pepco a fost în 2022 liderul pieţei de fashion din România în funcție de cifra de afaceri. Atunci, polonezii raportau afaceri de peste 2,3 miliarde de lei.

Rămâne de văzut dacă retailerul și-a păstrat poziția de lider și pentru 2023, pentru că datele financiare ale grupul Inditex și H&M în România nu apar încă pe site-ul Ministerului Finanțelor.

În 2022, grupul Inditex România a raportat afaceri de peste 2,2 miliarde de lei, în timp ce H&M raporta afaceri de 976 de milioane de lei.

Planurile Pepco în România

Retailerul va continua și în 2024 expansiunea pe plan local, a doua cea mai mare piață pentru grup, după țara mamă, Polonia și spune că se adaptează inflației plafonând prețurile la produsele pentru care constată o scumpire la nivel de piață.

„Ne menținem angajamentul față de planurile noastre strategice de expansiune, valorificând procesele noastre solide care ne diferențiază în sectorul local de retail. (…) Ca parte a planurilor noastre de expansiune pentru 2024, anticipăm crearea a aproximativ 200 de noi locuri de muncă. Aceste posturi vor contribui atât la eficiența noastră operațională, cât și la angajamentul nostru de a oferi oportunități de angajare în cadrul comunităților pe care le deservim”, a declarat recent pentru Economica.net, Bogdan Grigoriu, Head of Region Pepco.

Retailerul a intrat pe piaţa autohtonă în 2015 şi a ajuns în prezent la 453 de magazine, ceea ce înseamnă, în medie, 50 de deschideri pe an. În 2023, a inaugurat 46 de magazine.

România este a doua cea mai mare piață pentru Pepco, după Polonia, grupul operând aproximativ 3.500 de magazine în cele aproape 20 de ţări în care activează.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati