Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale va utiliza exclusiv semnătura electronică în relaţia instituţională cu solicitanţii şi, ulterior, cu beneficiarii de fonduri europene acordate pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Această decizie se va aplica tuturor comunicărilor oficiale pe parcursul derulării Planului Strategic pentru Politica Agricole Comună 2023 – 2027 (PS PAC 2027), care va demară în acest an.
Pentru a simplifica fluxurile de lucru din cadrul tuturor etapelor procedurale derulate prin intermediul sistemului informatic, pe întreaga durată de implementare a proiectului de investiţie finanţat prin PS PAC 2027, AFIR a dezvoltat o serie de funcţionalităţi care să permită folosirea semnăturii electronice, fără posibilitatea de semnare şi încărcare a documentelor prin utilizarea semnăturii olografe.
„La nivelul AFIR suntem mereu preocupaţi de simplificarea întregului flux procedural şi de a face cât mai accesibilă obţinerea finanţărilor, precum şi implementarea proiectelor de investiţii. Noi am creat cadrul administrativ care a permis beneficiarilor fondurilor europene gestionate de AFIR să utilizeze semnătura electronică încă din anul 2018, fiind printre primele instituţii publice care a implementat o astfel de măsură. La momentul respectiv a funcţionat în paralel cu cea olografă, însă acum suntem pregătiţi din punct de vedere al sistemului informatic să o folosim exclusiv pe cea electronică, începând cu primele depunerii ale cererilor de finanţare prin intermediul PS PAC 2027”, a menţionat George CHIRIŢĂ, Directorul general al AFIR.
Din punct de vedere legal, semnătura electronică calificată este echivalentă cu semnătura olografă. Totodată, este mai sigură, mai rapidă, mai eficientă şi aduce reduceri de costuri. Astfel, prin utilizarea semnăturii electronice calificate se certifică identitatea semnatarului şi nu mai este necesară deplasarea la sediul Agenţiei pentru depunerea cererii de finanţare, pentru semnarea contractului de finanţare sau, ulterior, pentru depunerea dosarului de plată.
Precizăm că pentru documentele şi fluxurile de lucru aferente proiectelor contractate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, se acceptă şi semnătură electronică şi cea olografă.