Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va demara, din 20 iulie 2026, la ora 10:00, sesiunea de înscriere online a persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Auto 2026.
”Am pus la dispoziția cetățenilor un material video informativ care prezintă, într-o manieră clară și accesibilă, pașii necesari pentru înscrierea persoanelor fizice în aplicația programului. Obiectivul nostru este de a asigura un proces de înscriere cât mai transparent, oferind tuturor solicitanților informațiile necesare pentru parcurgerea corectă și eficientă a procedurilor”, a declarat într-un comunicat de presă, președintele AFM, Florin Bănică.
Potrivit instituției, materialul informativ necesar înscrierii în aplicația informatică destinat persoanelor fizice este disponibil la adresa https://www.afm.ro/rabla_auto_pf.php.
În cadrul Programului Rabla Auto, persoanele fizice pot beneficia de următoarele ecotichete:
📌 18.500 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
📌 15.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice;
📌 12.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
📌 10.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau a unei motociclete.
- Înscrierea solicitanților se realizează prin încărcarea în aplicație a următoarelor documente: cererea de finanțare, descărcată din aplicație, completată prin tehnoredactare și ulterior, încărcată fără a fi semnată; actul de identitate, în termen de valabilitate la momentul înscrierii; certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor, nu mai vechi de 90 de zile la momentul înscrierii în program; certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are domiciliul/reședința, nu mai vechi de 30 de zile la momentul înscrierii în program.
AFM precizează că persoana fizică poate solicita cel mult două ecotichete în cadrul unei sesiuni de înscriere, câte unul pentru fiecare autovehicul nou care urmează a fi achiziționat.


