Agenția Europeană a Medicamentelor a dat undă verde pentru cea de-a treia doză de vaccin

Agenția Europeană pentru Medicamente a transmis joi, că deși continuă să evalueze datele, statele membre pot deja să ia în considerare pregătirile pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin antiCovid, relatează Reuters.

Oficialii EMA au precizat că statele pot recurge la această practică, chiar înainte ca agenția să ajungă la o concluzie și la o decizie finală. ”Înțelegem foarte bine o astfel de decizie, în actualul context creat de varianta Delta”, au transmis oficialii agenției, notează Digi24.

Agenția ar urma să ia o decizie definitivă, pe baza datelor analizate, în următoarele săptămâni.

Suprarapelul trebuie administrat la cel puțin 6 luni de la a doua doză, la persoane care au cel puțin 16 ani.

Autoritățile din România au spus că, în funcție de decizia EMA, administrarea celei de-a treia doze de vaccin ar putea începe în octombrie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati