Agenția Europeană a Medicamentului recomandă doza 4 persoanelor peste 60 de ani

Comisia Europeană şi agenţiile sanitare ale Uniunii Europene (UE) recomandă, luni, vaccinarea cu al doilea ”booster” anticovid a tuturor persoanelor în vârstă de peste 60 de ani – coborând astfel vârsta de la 80 de ani – împotriva unui nou ”val vast” Covid-19 din prezent, relatează AFP.

”Îndemn statele membre să ofere imediat a doua doză «booster» tuturor persoanelor în vârstă de peste 60 de ani şi persoanelor vulnerabile şi îndemntoate persoanele eligibile să se prezinte la vaccinare”, subliniază comisarul european însărcinat cu Sănătatea Stella Kyriakides, scrie ziare.com.

Această recomandare este valabilă, de asemenea, pentru toate persoanele vulnerabile, anunţă într-un comunicat comun Centrul European de Prevenţie şi Control ale Bolilor (ECDC) şi Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

În aprilie, cele două agenţii sanitate ale UE au recomandat deja acest al doilea ”booster” – în majoritatea cazurilor a patra doză de vaccin împotriva covid-19 – persoanelor în vârstă de peste 80 de ani şi semnala că poate urma o lărgire.

Uniunea Europeană se confruntă cu ”o creştere a cazurilor de covid-19, dar şi cu o tendinţă de creştere a numărului spitalizărilor sau internărilor la urgenţă în mai multe ţări, în principal din cauza subvariantei BA.5 a omicron”, subliniază în comunicat directoarea ECDC Andrea Ammon.

Potrivit ultimelor date de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru zona OMS Europa, din care fac parte 50 de ţări, numărul cazurlor de Covid-19 se află în creştere puternică de la sfârşitul lui mai.

Numărul noilor îmbilnăviri zilnice a depăşit vineri 675.000 şi a ajuns la nivelul de la începutul lui aprilie, după un val puternic în iarnă.

Potrivit ECDC şi EMA, nu există ”în acest stadiu o probă clară care să justifice vaccinarea cu un al doilea «booster» antocovid a persoanelor în vârstă de sub 60 de ani care nu prezintă un risc mare să facă o formă gravă” de Covid-19.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati