Agenția Europeană pentru Medicamente: O decizie privind vaccinul Pfizer va fi luată cel târziu pe 29 decembrie

O decizie privind vaccinul Pfizer/BioNTech se va lua cel mai târziu la 29 decembrie, a anunțat Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA).

Instituția spune că va organiza cel mai târziu la 29 decembrie o reuniune extraordinară pentru a da – sau nu – undă verde comercializării vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de companiile germană BioNTech şi americană Pfizer, transmite AFP.

„Dacă informaţiile prezentate sunt suficient de solide pentru a trage o concluzie în ce priveşte calitatea, siguranţa şi eficacitatea vaccinului, EMA îşi va finaliza evaluarea în cadrul unei reuniuni extraordinare prevăzute să aibă loc cel mai târziu pe 29 decembrie”, a afirmat într-un comunicat agenţia europeană, scrie Hotnews.

O singură companie a mai solicitat autorizarea de comercializare pe piaţa Uniunii Europene pentru vaccinul său, Moderna, aceasta aşteptând o decizie cel târziu pe 12 ianuarie 2021, menţionează dpa şi Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati