Poliţiştii rutieri anunţă că luni la prânz este aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN 1, dinspre Braşov către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni şi în dreptul oraşului Comarnic, din judeţul Prahova.
- Traficul este intens şi pe DN 7 Piteşti – Sibiu. Poliţiştii le recomandă şoferilor, printre altele, să evite depăşirile riscante şi să mărească distanţa de siguranţă între maşini. Infotrafic precizează şi care sunt rutele alternative pentru evitarea aglomeraţiei.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că luni la prânz se înregistrează aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN 1, dinspre Braşov către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi pe raza localităţii Comarnic. Pe celălalt sens de mers este formată coloană de autovehicule pe raza staţiunii prahovene Buşteni, dar şi între localităţile Breaza şi Comarnic.
De asemenea, pe DN 7 Piteşti – Sibiu valorile de trafic sunt ridicate pe raza localităţilor Lazaret, Căciulata, Bujoreni şi Deduleşti, pe ambele sensuri de mers, precizează sursa citată.
„Poliţiştii acţionează în dispozitivul de siguranţă rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor staţiunilor montane de pe Valea Prahovei, dar şi pe celelalte artere rutiere importante la nivel naţional”, menţionează aceeaşi sursă.
Pentru siguranţa participanţilor la trafic, în contextul intensificării deplasărilor dinspre destinaţiile de petrecere a Sărbătorilor Pascale către casă, poliţiştii rutieri le recomandă şoferilor să crească distanţa de siguranţă între vehicule, să evite depăşirile riscante a coloanelor de autovehicule, să-şi planifice atent traseul de parcurs şi să folosească rute alternative. De asemenea, îi sfătuiesc pe conducătorii auto să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la trafic, semnalizând orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie sau a direcţiei, iar pe autostrăzi, să acorde prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii şi să pună în funcţiune luminile de avarie la încheierea unei coloane care opreşte sau încetineşte brusc.
Nu circulați și nu opriți pe banda de urgență în mod nejustificat!
Pentru DN 1 București – Ploiești – Brașov, pot fi folosite ca rute alternative următoarele artere rutiere:
- București – Autostrada A3 – Ploiești – Cheia – DN 1A – Brașov;
- București – Autostrada A1 – Pitești – Câmpulung – DN 73 – Râșnov;
- București – DN 71 – Târgoviște – DN 72A – Câmpulung – DN 73 – Râșnov;
- București – Târgoviște – DN 71 Sinaia.
Informații în timp real despre restricțiile de trafic determinate de evenimente rutiere pot fi accesate de pe site-ului oficial – www.politiaromana.ro – secțiunea INFOTRAFIC.


