„Agnes, aleasa lui Dumnezeu”, în premieră la Teatrul Nottara

Teatrul Nottara anunţă premiera oficială a spectacolului „Agnes, aleasa lui Dumnezeu” de John Pielmeier, care va avea loc sâmbătă, 28 ianuarie şi duminică, 29 ianuarie 2023, de la orele 19:30, la Sala „George Constantin”.

Spectacolul, în regia Sânzianei Stoican, le reuneşte în distribuţie pe Cristina Juncu, Luminiţa Erga/ Isabela Neamţu, Victoria Cociaş/ Crenguţa Hariton. Traducerea este semnată de Bogdan Budeş, iar scenografia este concepută de Valentin Vârlan.

Piesa dramaturgului american John Pielmeier vorbeşte azi, într-o distribuţie de excepţie, despre răni, salvare şi, mai ales, despre credinţă. Un text ce se situează între murder mystery şi thriller psihologic, „Agnes, aleasa lui Dumnezeu” este o poveste despre trei femei puternice, o psihiatră, o novice şi o stareţă, ce aparţin unor lumi fundamental opuse.

Naşterea şi moartea neelucidată a unui nou-născut în incinta unei mănăstiri de maici este urmată de o investigaţie. Psihiatra Martha Livingstone caută, cercetează, încearcă să descopere şi să înţeleagă dacă tânăra Agnes, suspectată de crimă, este psihic sănătoasă. La rândul ei, stareţa Miriam încearcă s-o protejeze pe Agnes şi, mai ales, să protejeze ceea ce ea consideră a fi un miracol.

Montarea Sânzianei Stoican sondează cu fineţe fragilitatea personajelor şi convingerile lor, confruntate cu situaţii limită, invitându-i pe spectatori să se întrebe ce înseamnă să ajuţi, să vindeci şi să ierţi, şi cât de real este adevărul cuiva sau dacă există mai multe adevăruri.

„Am plecat de la întrebarea: cum ne putem raporta la cineva care a făcut ceva abominabil? Oare putem să-l înţelegem, fie cu emoţia, fie cu raţiunea, şi să-l iertăm? Ce înseamnă cu adevărat a ajuta, mai ales când nu avem capacitatea să înţelegem toate valenţele omului pe care încercăm să-l ajutăm? Cred că în acest spectacol ideea de ajutor e explorată şi chestionată din toate perspectivele. Oare nu facem mai mult rău atunci când credem, de fapt, că ajutăm? Şi oare aparenta intenţie altruistă de a ajuta nu este, de fapt, o dovadă de profund egoism? Îmi doresc ca spectatorul să plece de la spectacol cu conştiinţa faptului că nu poate înţelege tot şi că n-are răspunsuri la toate, că există lucruri pe lume, chiar în relaţiile simple interumane, la care nu primul răspuns e cel corect şi poate că nu vom afla niciodată toate răspunsurile.” – Sânziana Stoican, regizoare.

Biletele la reprezentaţiile oficială pot fi cumpărate online pe www.nottara.ro sau de la agenţia teatrului (bd. Magheru nr. 20, sect. 1, Bucureşti).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati