Senatul a adoptat luni, în plen, proiectul de lege al Guvernului privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Au fost înregistrate 115 voturi “pentru”, unul ”împotrivă” şi 12 abţineri.
Potrivit expunerii de motive, “proiectul de lege stabileşte criteriile de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili de energie şi reglementare a măsurilor de protecţie socială pentru acestea şi în special accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esenţiale ale gospodăriei în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei energetice”, scrie Antena3.ro.
Printr-un amendament a fost eliminată categoria de consumatori vulnerabili din motive de vârstă şi au fost menţinute celelalte categorii de consumatori vulnerabili: cei izolaţi, din motive de venit şi din motive de sănătate.
Se acordă ajutoare financiare pentru încălzirea locuinţei, pentru consumul de energie pentru acoperirea unei părţi din consumul energetic al gospodăriei pe tot parcursul anului, pentru achiziţionarea în cadrul unei locuinţe de echipamente eficiente din punct de vedere energetic pentru iluminarea, răcirea, încălzirea şi asigurarea apei calde de consum în locuinţă, pentru achiziţionarea de produse şi servicii în vederea creşterii performanţei energetice a clădirilor ori pentru conectarea la sursele de energie.
Gabriela Firea, despre varianta legii privind consumatorii vulnerabili: „În loc să protejeze cetățenii, servește interesele companiilor furnizoare de energie”
Gabriela Firea, senator PSD, a precizat luni că varianta legii privind consumatorii vulnerabili nu aduce beneficii decât companiilor furnizoare de energie şi orice amânare le va goli românilor buzunarele la iarnă.
Gabriela Firea a apreciat că varianta legii privind consumatorii vulnerabili, inițiată de guvern servește interesele companiilor furnizoare de energie şi nu consumatorilor vulnerabili pentru care nu s-au prezentat soluții.
„Cine îi mai protejează pe consumatorii vulnerabili? Varianta legii privind consumatorii vulnerabili, inițiată de guvern, în loc să protejeze cetațenii, servește interesele companiilor furnizoare de energie.
„Le va goli buzunarele la finalul anului 2021”
„Amânarea pentru 2022 a intrării în vigoare a măsurilor pentru consumatorii vulnerabili înseamnă că, pentru aceștia, urmează o iarnă care le va goli buzunarele la finalul anului 2021.
Când PSD s-a aflat la guvernare a plafonat tarifele la energie pentru 3 ani și a aplicat o taxă de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie, urmând ca pe baza resurselor financiare obținute astfel să fie definit consumatorul vulnerabil.
Printre primele măsuri ale guvernului PNL a fost și anularea taxei de 2% și liberalizarea pieței de energie fără soluții pentru consumatorii vulnerabili”, a scris senatoarea PSD, Gabriela Firea.